429,00 € Ex Tax:

Microfonul cu dublu-element pentru instrument ATM250DE include o capsulă cardioid condenser și una dinamică hipercardioidă combinate într-o singură incintă. Inovația Audio-Technica, de a folosi două figuri polare în același microfon, este ideală pentru toba mare: elementul hipercardioid dinamic se axează pe preluarea atacului agresiv al beater-ului, în vreme ce condenser-ul captează tonurile rotunde ale incintei de tobă. Elementele sunt poziționate într-o relație de fază perfectă, ceea ce ar fi practic imposibil de obținut cu două microfoane separate Include o clemă izolatoare profesională, pentru poziționare sigură, montare adaptabilă și atenuare eficientă a zgomotelor mecanice nedorite.
Design-ul cu dublu element, o specialitate a companiei Audio-Technica, aduce împreună două elemente (condenser și dinamic) în aceeași incintă. Elementul dinamic cu magnet din pământuri rare oferă forță și atac, în vreme ce condenserul captează întregul spectru audibil.
Elementele lui ATM250DE sunt poziționate într-o relație de fază perfectă, lucru practic imposibil de obținut prin folosirea a două microfoane distincte.
Switch-ul se află pe elementul condenser. Filtrul high-pass elimină sau atenuează frecvențele joase, pentru a reduce zgomotul de manipulare și alte sunete cu frecvențe sub 80Hz.
Un element dinamic și unul condenser, poziționate într-o relație de fază perfectă.
Construcția robustă din metal asigură performanță de lungă durată și fiabilitate constantă în turnee.
Opțiuni flexibile de montare și atenuare eficientă a zgomotelor mecanice datorită clemei de izolare AT8471 (inclusă).
Dotat cu un cablu de 5 m pentru a controla individual fiecare element, pe track-uri separate.
| Element | Condenser, dinamic |
| Figură polară | Cardioid (condenser) Hipercardioid (dinamic) |
| Răspuns în frecvență | 40 - 20,000 Hz (condenser) 40 - 15,000 Hz (dinamic) |
| Sensibilitatea în circuit deschis | -49 dB (3.5 mV) re 1V la 1 Pa (condenser) -53 dB (2.2 mV) re 1V la 1 Pa (dinamic) |
| Impedanța | 50 ohmi (condenser) 600 ohmi (dinamic) |
| Nivelul maxim de presiune sonoră | 148 dB SPL, 1 kHz la 1% T.H.D. (condenser) 158 dB SPL, cu pad de 10 dB (nominal) |
| Filtru trece-sus | 80 Hz, 12 dB/octavă (condenser) |
| Switch-uri | Flat, roll-off; pad 10 dB (doar pentru condenser) |
| Gama dinamică | 122 dB, 1 kHz la Max SPL (condenser) |
| Raport Semnal-Zgomot | 68 dB, 1 kHz la 1 Pa (condenser) |
| Necesar Phantom Power | 11-52V DC, 3.5 mA tipical (condenser) |
| Greutate | 320 g |
| Dimensiuni | 143.6 mm (5.65") lungime, 55.0 mm (2.17") diametru |
| Conector de ieșire | Tip XLRM cu 5 pini, integrat |
| Cablu | Cablu de 5 m (16.5') dublu izolat, cu 8 conductori si cu conector tip XLRF cu 5 pini (microfon) spre doi conectori tip XLRM cu 3 pini (ieșiri). |
| Accesorii incluse | Clemă de izolare AT8471 pentru stativele cu filet de 5/8"-27; adaptor de la 5/8"-27 la 3/8"-16; husă moale de protecție. |

Fie că este vorba de sala de conferințe, scenă sau studio, produsele Audio-Technica sunt cele în care profesioniștii din toate domeniile au încredere. Sunt alese pentru fiabilitatea lor, pasiunea cu care au fost dezvoltate, precum și diversitatea adaptabilă oricărui buget.
Devotamentul pentru inovație continuă, relațiile cu clienții și design-ul meticulos sunt calitățile care îi atrag pe profesioniști să lucreze cu noi pentru soluții de conferință, sonorizarea sălilor de concerte și a lăcașelor de cult, transmisii audio, studiouri de înregistrări și chiar mai mult.

Timp de mai bine de 50 de ani, Audio-Technica a colaborat cu nume marcante din broadcast-ul de sport și muzică pentru a dezvolta și perfecționa o gamă de produse care să performeze la cel mai înalt nivel.
Audio-Technica a dezvoltat și livrat produse pentru sonorizarea Premiilor Grammy, a Cupei Mondiale, Super Bowl, Commonwealth Games, precum si pentru Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă începând cu Atlanta 1996 până la Sochi 2014.

Fondată în 1962 de către Hidéo Matsushita, compania Audio-Technica s-a poziționat imediat ca lider în manufactura și design-ul de produse audio inovatoare.
Experiența și creativitatea AT s-au extins rapid spre noi domenii și au condus la dezvoltarea de brațe pentru pickup-uri, microfoane și căști. Audio-Technica a devenit curând un nume de referință în aceste domenii. A făcut istorie.
Autodidact și audiofil, Hidéo Matsushita a fost directorul Muzeului de Artă Modernă din Tokyo. Totul a început în atelierul lui, unde confecționa manual doze stereo pentru pickup-uri. 50 de ani mai târziu, Audio-Technica a devenit un lider mondial în inovații audio.

Modestia, pasiunea, creativitatea și expertiza în sunet sunt valorile de bază ale moștenirii Audio-Technica, insuflate chiar de fondatorul ei - a cărui amprentă asupra filosofiei adoptate de companie este simțită și azi.
Pasiunea pentru audiție a Audio-Technica a evoluat în anii '70, când a început să producă și căști, bazându-se pe o tradiție deja stabilită de-a veni mereu cu ceva nou, de-a fi meticuloși în partea tehnică și creativi în design.
Astăzi, produsele Audio-Technica au devenit sinonime, la nivel mondial, cu performanța sonoră de înaltă calitate, constantă, și construcția impecabilă, precum și design-ul artistic.

Toate produsele Audio-Technica din Seriile 40 și 50, Artist și Artist Elite vin cu o garanție pe viață, începând de la data cumpărării, girând pentru faptul că produsul este fără defecte în materiale și producție. În eventualitatea unui asemenea defect, produsul va fi reparat sau înlocuit gratuit*
(* Considerată de Audio-Technica ca fiind 15 ani (Timpul în care se oferă service), se pot aplica unele taxe și comisioane)